Ai avut vreodată sentimentul că existența ta e mai mult decât planurile tale de fiecare zi? Că vrei să creezi un impact în viața celor prin care treci? Că în tine stă un dar pe care îți dorești să îl scoți la lumină și să-l manifești?
În același loc am fost și eu cu 10 ani în urmă. Am mers pe un traseu anevoios, plin de lecții grele dar necesare. Am vindecat și experimentat trăiri autentice și pline de intensitate. Și mai mult decât atât, am creat business-ul meu de suflet, Soul Retreat. O agenție de turism nișata pe călătoriile spirituale, de retragere în adâncul ființei noastre lăuntrice, facilitând participanților posibilitatea de atingere a unui alt nivel de conștiință.
Am devenit practicant al multor terapii alternative (Theta Healing, Mindfulness, Yoga, Meditații, Tantra, etc) și am studiat cu nesaț programare neuro-lingvistică, învățând modul de funcționare al creierului uman, învățând cum pot fi înlocuite convingeri, fobii sau programe comportamentale distructive.
Însă, că nicio altă formă de cunoaștere, Numerologia mi-a radiografiat atât de ușor și rapid darurile, blocajele, provocările, tiparele mentale și comportamentale, ca un scan integral al ființei. Fascinată, am mers mai departe către numerologia karmică. Fascinația continuă și azi pentru că nu am găsit până azi nicio altă formă mai ușoară de autocunoaștere, mai relevantă și mai clară decât atât.
De când o practic, am ajutat mai mult de 1000 de oameni să își identifice tiparele mentale și comportamentale nebenefice, traseele de urmat pentru a-și atinge misiunea personală, datoriile karmice personale sau moștenite din neam, toate vizibile în cifrele din data de naștere.
Formulele de calcul mă fascinează, de asemenea, deși n-am fost niciodată atrasă de matematică. Sunt însă atrasă de informația, mesajul pe care cifrele îl poartă în structura lor, de simboluri și de interpretarea acestora. Astăzi, toate formele de cunoaștere însușite pe parcurs, și-au găsit sensul.
Sunt disponibilă pentru oricine e pe calea dezvoltării conștiinței, a elevării, a devenirii, a căutării de claritate, sens și soluții. Nu există o misiune mai împlinitoare pentru mine decât aceea de a-mi ajuta semenii să-și realizeze potențialul, să-și asume responsabilitatea pentru darurile cu care au fost înzestrați. Pentru că fiecare contează, aportul fiecăruia e important în acest Mecanism Universal.